Măsuri preventive de “Bobotează” şi “Sfântul Ioan Botezătorul”

Cu ocazia manifestărilor religioase prilejuite de Sărbătorirea Botezului Domnului şi a Sfântului Ioan Botezătorul, credincioşii se vor îndrepta în număr mare spre lăcaşurile de cult pentru a participa la slujbele religioase.
Vă recomandăm respectarea următoarelor măsuri de apărare împotriva incendiilor pe timpul participării la evenimentele religioase astfel:
 accesul credincioşilor în incinta lăcaşului de cult va fi permis în limita capacităţii bisericii;
 menţinerea uşilor de acces/evacuare în poziţie deschisă, în mod obligatoriu, pe timpul slujbelor religioase. În condiţiile unui număr foarte mare de credincioşi se recomandă desfăşurarea slujbelor religioase în exteriorul bisericii;
 parcarea autoturismelor personale se va face astfel încât să nu se blocheze hidranţii de incendiu sau căile de acces pentru autospecialele de intervenţie;
 aprinderea şi aşezarea lumânărilor se va face numai în locurile special amenajate în acest sens;
 stingerea lumânărilor la terminarea activităţilor şi evacuarea resturilor în locuri sigure, în afara bisericii;
 amplasarea mijloacelor de încălzire la distanţe de siguranţă faţă de materialele combustibile şi supravegherea acestora pe tot timpul funcţionării. Se va întrerupe alimentarea acestora înainte de începerea slujbelor religioase;
 dotarea lăcaşurilor de cult cu mijloace de primă intervenţie şi menţinerea acestora în stare permanentă de funcţionare;
 instruirea persoanelor cazate în spaţiile destinate primirii oaspeţilor din incinta mănăstirilor sau aparţinând acestora, precum şi a persoanelor cu sarcini de supraveghere, pentru cunoaşterea şi respectarea regulilor de prevenire a incendiilor la exploatarea mijloacelor de încălzire, a instalaţiilor electrice, a sistemului existent de alarmare în caz de incendiu şi la utilizarea focului deschis.
Vă dorim să vă bucurați de aceste sfinte sărbători în siguranță!
Compartimentul Informare și Relații Publice
Mr. Jacodi Lucian