13 Septembrie – Ziua pompierilor din România
Despre stingerea organizată a incendiilor pe teritoriul de astăzi al României există dovezi încă din timpul Daciei romane, însă instituţia pompierilor este atestată la mijlocul secolului al XVIII-lea prin “steagurile de foc” din Bucureştişi Iaşi, organizări bazate pe solidaritatea comunităţii în faţa primejdiei focului. Condiţiile concrete de la începutul veacului următor au determinat apariţia, la Bucureşti şi Iaşi, în 1845 şi respectiv în 1835, a primelor unităţi de pompieri militari, încadrate în armata permanentă, soldaţii urmând instrucţia de infanterie în paralel cu cea pompieristică.
Anii postbelici au conservat forma de organizare tradiţional militară a instituţiei pompierilor, procesul de modernizare cuprinzând, deopotrivă, planul conceptual şi cel material, la nivelul realităţilor tehnico-economice.
Istoria începuturilor a consemnat participarea efectivelor de pompieri din Bucureşti la stingerea Focului cel mare” din 23 martie 1847, sinistru care a distrus atunci peste 1800 de case şi prăvălii, precum şi la Bătălia din Dealul Spirii, din 13 septembrie 1848, moment de seamă al revoluţiei democratice din acel an. În memoria celor aproape o sută de ostaşi pompieri, care au căzut în luptă, în Bucureşti a fost înălţat “Monumentul Pompierilor”.
Ulterior, după modelul primelor două unităţi, în principalele oraşe ale României, s-au înfiinţat servicii de pompieri profesionişti, cu accentuat caracter militar, subordonate primăriilor. În anul 1874 s-au pus bazele Corpului Pompierilor Militari care cuprindea 15 unităţi care aveau în dotare şi baterii de artilerie. La războiul din 1877-1878, pompierii-artilerişti au participat cu forţa a şase baterii în compunerea armatei române, atât pentru apărarea teritoriului, cât şi la luptele din sudul Dunării, în Bulgaria de astăzi, împotriva armatei otomane.
Contactele europene, mai ales cu Regimentul de pompieri din Paris, aderarea la primul organism internaţional de profil, constituit în anul 1900, “Comitetul Tehnic Internatţional al Focului”, la care România este membru fondator, au impus începerea reorganizării pompierilor români, proces întrerupt de primul război mondial. Separarea de artilerie s-a produs la 2 august 1929, prin înfiinţarea Comandamentului Pompierilor care făcea parte din structurile armatei române, iar sub aspect administrativ depindea de Ministerul de Interne. Această organizare a fost legiferată în anul 1936 când, pentru prima oară, se defineau misiunile pompierilor militari: “prevenirea şi combaterea sinistrelor pe tot cuprinsul ţării”. Tot din acea perioadă datează şi investirea acestora cu atribuţii concrete în domeniul protecţiei civile, cel de-al doilea război găsindu-i organizaţi, până la nivelul subunităţilor, ca formaţiuni militare de pompieri-apărare pasivă.
Lupta din Dealul Spirii
Încleştarea propriu-zisă s-a declanşat ca urmare a unei altercaţii între un ofiţer al companiei de Pompieri (sublocotenentul Dinca Balsan) şi unul otoman; deşi împresuraţi din toate părţile de turci, pompierii s-au avântat cu curaj împotriva acestora, alternând focurile de armă cu lupta la baionetă şi lovind fără cruţare inamicul care, în pofida superiorităţii numerice, a fost cuprins de panica. Otomanii au reusit sa puna în pozitie de tragere doua piese de artilerie si au deschis focul asupra pompierilor.
Aceştia au pornit împotriva tunurilor inamice şi după o scurtă luptă, au capturat gurile de foc, pe care le-au întors împotriva duşmanului. Efectele au fost puternice: din rândurile otomanilor au căzut zeci de morţi şi răniţi; numai că, din cauza lipsei de muniţie, în cele din urmă tunurile au fost abandonate.
Pompierii nu au încetat lupta decât atunci când Kerim-Pasa, vazând că nu poate înfrânge rezistenţa garnizoanei din Dealul Spirii, a trimis un ofiţer care a propus încetarea focului, garantând în schimb “libera ieşire din cazarmă” – angajament care mai apoi nu a fost însă respectat de otomani.
Pompierii au dovedit pe timpul luptei din Dealul Spirii vitejie, curaj şi dibacie în rezolvarea situaţiilor de luptă, capacitate de rezistenţă şi spirit de sacrificiu în inegala confruntare cu trupele otomane covârşitoare.
Coif Pavel Zăgănescu
Din decembrie 2004, în România functionează un nou mecanism de gestionare a situaţiilor de urgenţă, în conformitate cu standardele impuse de integrarea în structurile NATO şi ale Uniunii Europene: a fost organizat şi funcţionează Sistemul National de Management al Situaţiilor de Urgenţă. S-au creat cadrul legal şi mecanismele menite să asigure în mod unitar şi integrat apărarea vieţii cetăţenilor, a bunurilor şi a mediului împotriva efectelor negative ale incendiilor, inundaţiilor, accidentelor şi altor tipuri de calamităţi, pe timpul producerii unor situaţii de urgenţă.
Alături de “clasicele” misiuni ale pompierilor – de interventie la stingerea incendiilor, la care s-au adăugat şi cele de acordare a primului-ajutor în accidente de circulaţie, prin serviciile medicale de urgenţă, reanimare şi descarcerare – serviciile profesioniste pentru situaţii de urgenţă de astăzi intervin şi la salvarea persoanelor şi limitarea pagubelor produse de inundaţii sau alte calamităţi, ca şi la decontaminări, accidente chimice, nucleare sau de altă natură.
Prima medalie românească:
VIRTUTE MILITARI (avers/revers)