În intervalul 18-19.12.2023, cadre ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Polissum” au fost prezente la mai multe instituții de învățământ din județ, în cadrul programului educațional “Școala Altfel”.
Pompierii le-au prezentat elevilor pericolele la care se pot expune din neatenţie sau din joacă, subliniind importanța prevenirii, mai ales în perioada sărbătorilor de iarnă, când în fiecare locuință se află un brad împodobit.
De asemenea copiilor li s-a reamintit faptul că focul le poate fi prieten, dar poate deveni periculos atunci când este scăpat de sub control. Aceștia au promis să respecte regulile și să le transmită și părinților ce au învățat.
Elevilor din ciclu primar și gimnazial le-au fost prezentate informații utile și foarte importante despre cum trebuie să procedeze atunci când o persoană se află în dificultate. În acest scop, le-au fost explicate și exemplificate manevrele principale de prim ajutor medical de bază în cazul unor urgențe medicale.
Aceste activități sunt un prilej de bucurie, atât pentru copii care sunt entuziasmați să fie mai aproape de salvatori, dar și pentru noi pentru veselia și curiozitatea de care aceștia dau dovadă mereu.