Incendiu la capul tractor al unui autocamion de tip platformă

Luni, în jurul prânzului, pompierii zălăuani au fost solicitați să intervină la un incendiu izbucnit la capul tractor al unui autocamion de tip platformă, care se afla staționat într-o parcare, la ieșirea din municipiu Zalău, spre Hereclean. Cauza probabilă de incendiu a fost de natură electrică (scurtcircuit). Au ars mai multe elemente din compartimentul motor, cauciucurile din față și a fost avariată cabina autocamionului. Din fericire, incendiul a fost lichidat înainte ca acesta să se extindă și la celelalte autoturisme din imediata apropiere.