Despre stingerea organizată a incendiilor pe teritoriul de astăzi al României există dovezi încă din timpul Daciei romane, însă instituţia pompierilor este atestată la mijlocul secolului al XVIII-lea prin “steagurile de foc” din Bucureştişi Iaşi, organizări bazate pe solidaritatea comunităţii în faţa primejdiei focului. Condiţiile concrete de la începutul veacului următor au determinat apariţia, la Bucureşti şi Iaşi, în 1845 şi respectiv în 1835, a primelor unităţi de pompieri militari, încadrate în armata permanentă, soldaţii urmând instrucţia de infanterie în paralel cu cea pompieristică.

Anii postbelici au conservat forma de organizare tradiţional militară a instituţiei pompierilor, procesul de modernizare cuprinzând, deopotrivă, planul conceptual şi cel material, la nivelul realităţilor tehnico-economice.

Încleştarea propriu-zisă s-a declanşat ca urmare a unei altercaţii între un ofiţer al companiei de Pompieri (sublocotenentul Dinca Balsan) şi unul otoman; deşi împresuraţi din toate părţile de turci, pompierii s-au avântat cu curaj împotriva acestora, alternând focurile de armă cu lupta la baionetă şi lovind fără cruţare inamicul care, în pofida superiorităţii numerice, a fost cuprins de panica. Otomanii au reusit sa puna în pozitie de tragere doua piese de artilerie si au deschis focul asupra pompierilor.

Aceştia au pornit împotriva tunurilor inamice şi după o scurtă luptă, au capturat gurile de foc, pe care le-au întors împotriva duşmanului. Efectele au fost puternice: din rândurile otomanilor au căzut zeci de morţi şi răniţi; numai că, din cauza lipsei de muniţie, în cele din urmă tunurile au fost abandonate.

Pompierii nu au încetat lupta decât atunci când Kerim-Pasa, vazând că nu poate înfrânge rezistenţa garnizoanei din Dealul Spirii, a trimis un ofiţer care a propus încetarea focului, garantând în schimb “libera ieşire din cazarmă” – angajament care mai apoi nu a fost însă respectat de otomani.

Pompierii au dovedit pe timpul luptei din Dealul Spirii vitejie, curaj şi dibacie în rezolvarea situaţiilor de luptă, capacitate de rezistenţă şi spirit de sacrificiu în inegala confruntare cu trupele otomane covârşitoare.

Din decembrie 2004, în România functionează un nou mecanism de gestionare a situaţiilor de urgenţă, în conformitate cu standardele impuse de integrarea în structurile NATO şi ale Uniunii Europene: a fost organizat şi funcţionează Sistemul National de Management al Situaţiilor de Urgenţă. S-au creat cadrul legal şi mecanismele menite să asigure în mod unitar şi integrat apărarea vieţii cetăţenilor, a bunurilor şi a mediului împotriva efectelor negative ale incendiilor, inundaţiilor, accidentelor şi altor tipuri de calamităţi, pe timpul producerii unor situaţii de urgenţă.

Alături de “clasicele” misiuni ale pompierilor – de interventie la stingerea incendiilor, la care s-au adăugat şi cele de acordare a primului-ajutor în accidente de circulaţie, prin serviciile medicale de urgenţă, reanimare şi descarcerare – serviciile profesioniste pentru situaţii de urgenţă de astăzi intervin şi la salvarea persoanelor şi limitarea pagubelor produse de inundaţii sau alte calamităţi, ca şi la decontaminări, accidente chimice, nucleare sau de altă natură.