În cursul zilei de marți, 23.02.2021, ca urmare a unui apel la 112, echipa pirotehnică din cadrul ISU Sălaj a intervenit în pădurea din apropierea localității Aghireș, pentru asanarea unor elemente de muniție neexplodate. Ajunşi la faţa locului, pirotehniştii au identificat elementele ca fiind 84 de bucăți proiectile antiaeriana calibru 20mm, 48 de cartușe de infanterie si o lovitură aruncător de calibru 82mm. Ele au fost ridicate, transportate și depozitate în condiții de siguranță pentru a fi distruse ulterior.
Munițiile au fost descoperite de către niște muncitori care executau lucrări de amenajare și provin din Al Doilea Război Mondial. De la începutul anului și până în prezent pirotehniștii sălăjeni au fost solicitați la numai puțin de cinci intervenții în urma cărora au fost asanate un număr de 564 de elemente de muniție (417 gloanțe și 147 proiectile).
Pe această cale pompierii vă recomandă respectarea regulilor de comportare pentru prevenirea accidentelor cauzate de muniții neexplodate și anume, SE INTERZICE:
– atingerea muniţiilor cu mâna sau alte obiecte;
– lovirea sau mişcarea muniţiilor găsite în pământ sau la suprafaţă;
– introducerea muniţiilor în foc; demontarea focoaselor sau altor părţi componente;
– joaca copiilor cu diferite muniţii ca: grenade, focoase, cartuşe, proiectile sau alte elemente pirotehnice;
– ridicarea, transportul şi introducerea muniţiilor în încăperi sau locuinţe, o simplă mişcare a muniţiei din poziţia în care se găseşte poate declanşa explozia.
Reamintim că, în cazul în care descoperiți elemente de muniții neexplodate sau luați la cunoștință despre existența lor, trebuie să anunțați de urgenţă organele de poliţie, autorităţile administraţiei publice locale sau inspectoratul judeţean pentru situaţii de urgenţă.