În acest sfârșit de săptămână, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Porolissum” al județului Sălaj au desfășurat 54 de misiuni și intervenții, astfel:
- echipajele SMURD au răspuns la 37 de solicitări, privind acordarea primului ajutor medical calificat și transportarea la spital a persoanelor cu traumatisme sau cu probleme medicale grave;
- salvatorii au acționat pentru stingerea a 8 incendii izbucnite pe teritoriul județului nostru, dintre care amintim:
- 4 intervenții au fost derulate pentru lichidarea incendiilor de vegetație uscată produse în localitățile Nușfalău, Pustă Vale, Drigiu și între localitățile Sâg și Tusa, în urma cărora au fost afectate aproximativ 1,5 hectare de vegetație uscată, mărăciniș și litieră de pădure;
- vineri seara, pompierii din cadrul Punctului de Lucru Sânmihaiu Almașului au fost solicitați să intervină pentru localizarea și stingerea unui incendiu izbucnit la 2 utilaje de construcție staționate în localitatea Petrinzel. Salvatorii au reușit să împiedice propagarea flăcărilor și la alte utilaje aflate în apropierea acestora. În sprijin, au intervenit colegii de la Detașamentul de Pompieri Huedin. În urma evenimentului, 2 dumpere au fost afectate, unul a ars în întregime, iar celălalt a fost afectat parțial. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost de natură electrică (scurtcircuit);
- duminică seara, pompierii din cadrul Secției Șimleu Silvaniei au acționat pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă din localitatea Cehei. La sosirea salvatorilor, incendiul se manifesta la acoperișul casei și a terasei alipite de aceasta. În urma incendiului, au ars o parte din acoperișurile celor 2 construcții, geamurile casei și bunuri depozitate în interiorul terasei. Nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost amplasarea necorespunzătoare a materialelor combustibile față de mijloace de încălzit.
- controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, activități de recunoaștere în teren, acțiuni de informare preventivă, asigurări măsuri de prevenire și stingere a incendiilor pe timpul desfășurării unor evenimente sportive și alte misiuni care au constat în diferite intervenții realizate în sprijinul comunității.
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
Compartimentul Informare și Relații Publice