În perioada sezonului rece, creşte pericolul izbucnirii incendiilor datorate sistemelor şi mijloacelor de încălzire utilizate în clădiri, majoritatea având drept cauză sistemele de încălzire improvizate, nesupravegheate sau defecte.
Este vital ca fiecare cetăţean să conştientizeze importanţa respectării unui minim de măsuri de prevenire şi stingere a incendiilor, în scopul protejării vieţii membrilor familiei sale precum şi a bunurilor pe care le deţine.
În acest sens, pentru creşterea gradului de protecţie a gospodăriilor și evitarea unor situaţii neplăcute ce pot avea urmări grave, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum” al județului Sălaj vă recomandă următoarele măsuri de prevenire:
– asigurați, cel puțin o dată pe an, obligatoriu înaintea începerii sezonului rece, controlul instalațiilor și al sistemelor de încălzire, în vederea înlăturării defecțiunilor și asigurării funcționării la parametri normali;
– înainte de utilizare, sobele trebuie verificate, reparate şi curăţate pentru a fi în perfectă stare de funcţionare;
– nu este permis să se aprindă focul cu benzină sau alte lichide inflamabile, ori să se ardă lemne lungi, care nu permit închiderea uşii;
– focul în sobe nu trebuie lăsat fără supraveghere sau în grija copiilor;
– se interzice folosirea sobelor și a altor mijloace de încălzire defecte, cu improvizații, supraalimentate cu combustibili sau nesupravegheate;
– în faţa uşiţelor de alimentare a sobelor, pardoseala combustibilă se protejează cu o tablă metalică având dimensiunile de cel puțin 0,70 x 0,50 m;
– verificarea, curăţarea şi repararea, dacă este cazul, a coşurilor de fum se va efectua de către o persoană specializată;
– coşurile de fum trebuie izolate termic faţă de elementele combustibile ale acoperişului (grinzi, astereală şi alte asemenea);
– nu utilizați aparate electrice cu defecțiuni sau improvizații;
– nu suprasolicitaţi reţeaua electrică prin folosirea simultană a mai multor receptori;
– lucrările de întreţinere, revizii şi reparaţii la instalaţiile şi aparatele electrice se execută numai de către personal calificat şi autorizat;
– siguranţele electrice arse se înlocuiesc numai cu altele calibrate, cu aceleaşi caracteristici tehnice;
– nu folosiţi butelii de gaze lichefiate fără regulatori de presiune, cu garnituri deteriorate ori cu furtunuri de cauciuc fisurate sau lărgite la capete;
– nu folosiţi flacăra pentru verificarea etanşeităţii buteliei, garniturilor, regulatorilor de presiune sau a furtunului/conductei de gaz; verificarea se face doar cu emulsie de apă cu săpun;
– nu încălziţi cu flacără buteliile şi nu le folosiţi culcate, răsturnate sau înclinate;
– este obligatorie supravegherea copiilor, fiind interzisă blocarea lor în casă cu lumânări aprinse, sobe, plite şi/sau aparate electrice aflate în funcţiune;
– este interzisă folosirea afumătorilor improvizate ori amplasarea acestora în magazii, poduri, sub şoproane sau lângă materiale combustibile; afumătorile se confecţionează din zidării de cărămidă şi materiale incombustibile şi se amplasează independent de celelalte construcţii din gospodărie.
În cazul producerii unui incendiu, se acţionează de urgenţă pentru:
– anunţarea incendiului la numărul de apel unic 112;
– evacuarea tuturor ocupanţilor clădirii/amenajării precum şi a bunurilor importante adăpostite, în ordinea valorii;
– stingerea incendiului cu mijloace de primă intervenţie.
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
Compartimentul Informare și Relații Publice