Exercițiu de stingere a unui incendiu izbucnit în incinta unui centru comercial

Astăzi, 16 ianuarie, pompierii din cadrul Detașamentului Zalău au fost protagoniștii simulării unui exercițiu desfășurat într-un centru comercial, cunoscut ca fiind un spațiu cu aglomerări de persoane.

Conform scenariului, incendiul a izbucnit în incinta unui magazin generând degajări mari de fum și punând în pericol siguranța persoanelor aflate la fața locului. În urma acestuia, două victime au fost surprinse în interior, necesitând evacuarea și acordarea primului ajutor medical calificat de urgență.

Pompierii au intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de salvare la înălțime, o autospecială de descarcerare și o amubulanță SMURD.

„Victimeleʼʼ au fost salvate prompt din spațiul afectat, evenimentul încheindu-se fără consecințe asupra vieții sau bunurilor, demonstrând astfel eficiența și coordonarea excelentă a echipajelor de intervenție în situații critice.

Acest exercițiu face parte din seria de activități planificate pentru îmbunătățirea răspunsului la urgențe și protejarea vieților omenești.

  

Compartimentul Informare și Relații Publice