Copiii din Sălaj au participat la concursul ”Cu viața mea apăr viața”- etapa națională 2024

Etapa națională a concursului cu tematică de protecție civilă “Cu viaţa mea apăr viaţa” s-a desfășurat în intervalul 17-19.06.2024, în municipiul Deva.

Competiția a reunit elevi din toată țara, dedicați și dornici să demonstreze că sunt cei mai buni. La startul concursului s-au prezentat 15 echipe de la ciclul gimnazial și 15 echipe de la ciclul liceal.

Județul nostru a fost reprezentat de o echipă liceală a Colegiului Național “Simion Bărnuțiu” Șimleu Silvaniei, coordonată de către prof. Pașca Liliana, însoțitor de lot fiind colegul nostru, plt. adj. șef. Crișan Mihai.  În urma rezultatelor, echipa sălăjeană a obținut un rezultat meritoriu (mențiune).

Acest eveniment a fost organizat de către Ministerul Educației, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Inspectoratul Școlar al Județului Hunedoara și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „ Iancu de Hunedoara” al județului Hunedoara.

Felicitări organizatorilor și tuturor participanților la această frumoasă competiție!

Compartimentul Informare şi Relaţii Publice