Atribuţii

În conformitate cu art. 11 din forma consolidată a H.G. nr. 1492/2004, privind principiile de organizare, funcţionarea şi atribuţiile serviciilor de urgenţă profesioniste, inspectoratul îndeplineşte următoarele atribuţii principale:

a) planifică şi desfăşoară inspecţii, controale, verificări şi alte acţiuni de prevenire privind modul de aplicare a prevederilor legale şi stabileşte măsurile necesare pentru creşterea nivelului de securitate al cetăţenilor şi bunurilor;

b) elaborează studii, prognoze şi analize statistice privind natura şi frecvenţa situaţiilor de urgenţă produse şi propune măsuri în baza concluziilor rezultate din acestea;

c) desfăşoară activităţi de informare publică pentru cunoaşterea de către cetăţeni a tipurilor de risc specifice zonei de competenţă, măsurilor de prevenire, precum şi a conduitei de urmat pe timpul situaţiilor de urgenţă;

d) participă la elaborarea reglementărilor specifice zonei de competenţă şi avizează dispoziţiile în domeniul prevenirii şi intervenţiei în situaţii de urgenţă, emise de autorităţile publice locale şi cele deconcentrate/descentralizate;

e) emite avize şi autorizaţii, în condiţiile legii;

f) monitorizează şi evaluează tipurile de risc;

g) participă la elaborarea şi derularea programelor pentru pregătirea autorităţilor, serviciilor de urgenţă voluntare şi private, precum şi a populaţiei;

h) organizează pregătirea personalului propriu, precum şi a populaţiei privind comportarea în situaţii de urgenţă;

i) execută, cu forţe proprii sau în cooperare, operaţiuni şi activităţi de înştiinţare, avertizare, alarmare, alertare, recunoaştere, cercetare, evacuare, adăpostire, căutare, salvare, descarcerare, deblocare, prim ajutor sau asistenţă medicală de urgenţă, stingere a incendiilor, depoluare, protecţie N.B.C. şi decontaminare, filtrare şi transport de apă, iluminat, asanare de muniţie neexplodată, protecţie a bunurilor materiale şi valorilor din patrimoniul cultural, acordare de sprijin pentru supravieţuirea populaţiei afectate şi alte măsuri de protecţie a cetăţenilor în caz de situaţii de urgenţă;

j) controlează şi îndrumă structurile subordonate, serviciile publice şi private de urgenţă;

k) participă la identificarea resurselor umane şi materialelor disponibile pentru răspuns în situaţii de urgenţă şi ţine evidenţa acestora;

l) stabileşte concepţia de intervenţie şi elaborează/coordonează elaborarea documentelor operative de răspuns;

m) avizează planurile de răspuns ale serviciilor de urgenţă voluntare şi private;

n) planifică şi desfăşoară exerciţii, aplicaţii şi alte activităţi de pregătire, pentru verificarea viabilităţii documentelor operative;

o) organizează banca de date privind intervenţiile, analizează periodic situaţia operativă şi valorifică rezultatele;

p) participă cu grupări operative/solicită sprijinul grupărilor operative stabilite şi aprobate pentru/la intervenţii în zona/în afara zonei de competenţă;

q) participă la acţiuni de pregătire şi intervenţie în afara teritoriului naţional, în baza acordurilor la care statul român este parte;

r) participă la cercetarea cauzelor de incendiu, a condiţiilor şi împrejurărilor care au determinat ori au favorizat producerea accidentelor şi dezastrelor;

s) stabileşte, împreună cu organele abilitate de lege, cauzele probabile ale incendiului;

t) controlează respectarea criteriilor de performanţă, stabilite în condiţiile legii, în organizarea şi dotarea serviciilor voluntare şi private, precum şi activitatea acestora;

u) constată şi sancţionează, prin personalul desemnat, încălcarea dispoziţiilor legale din domeniul de competenţă;

v) desfăşoară activităţi privind soluţionarea petiţiilor în domeniul specific;

w) organizează concursuri profesionale cu serviciile voluntare şi private, precum şi acţiuni educative cu cercurile tehnico-aplicative din şcoli;

x) asigură informarea organelor competente şi raportarea acţiunilor desfăşurate, conform reglementărilor specifice;

y) încheie, după terminarea operaţiunilor de intervenţie, documentele stabilite potrivit regulamentului elaborat de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, aprobat de ministrul administraţiei şi internelor şi contrasemnat de ministrul delegat pentru administraţia publică;

y^1) desfăşoară activităţi în domeniul asistenţei psihologice şi religioase;

z) îndeplineşte alte sarcini stabilite prin lege.

Activitatea inspectoratului, ca serviciu public deconcentrat al Ministerului Administraţiei şi Internelor în judeţ, este coordonată de prefect.

În conformitate cu art 4 din forma consolidată a H.G. nr. 1492 din 09.09.2004, la nivel judeţului Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă este condus de inspectorul şef ajutat de un prim-adjunct şi un adjunct, şi are în compunere următoarele structuri specializate:

a) centrul operaţional, care îndeplineşte permanent, la nivelul zonei de competenţă, atribuţiile privind monitorizarea, evaluarea, înştiinţarea, avertizarea, prealarmarea, alertarea şi coordonarea tehnică operaţională a intervenţiilor pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă;

b) inspecţia de prevenire, care îndeplineşte, la nivelul judeţului,atribuţiile pe linie de avizare/autorizare, informare publică preventivă, îndrumare şi control privind prevenirea situaţiilor de urgenţă;

c) structura de pregătire pentru intervenţie şi rezilienţa comunităţilor, cu responsabilităţi în domeniul pregătirii personalului operativ propriu, precum şi a populaţiei privind comportarea în situaţii de urgenţă;

d) subunităţi de intervenţie organizate ca frupuri de prevenire şi intervenţie, detaşamente speciale, detaşamente, secţii, staţii, pichete de pomieri, de protecţie civilă şi mixte, având în componenţă un număr variabil de echipe şi echipaje specializate pe tipuri de intervenţii, precum şi alte structuri necesare îndeplinirii misiunilor încredinţate;

e) structuri de suport logistic;

f) alte structuri funcţionale.

Inspectoratul judeţean, funcţionează cu personalitate juridică şi asigură planificarea şi mobilizarea resurselor proprii la instituirea măsurilor excepţionale prevăzute de lege, precum şi la declararea stărilor de mobilizare şi război.

Pe durata situaţiilor de urgenţă sau a stărilor potenţial generatoare de situaţii de urgenţă inspectoratul întreprinde, după caz, acţiuni şi măsuri pentru:

a) avertizarea populaţiei, instituţiilor şi agenţilor economici din zonele de pericol;

b) declararea stării de alertă în cazul iminenţei ameninţări sau producerii situaţiilor de urgenţă;

c) punerea în aplicare a măsurilor de prevenire şi protecţie specifice tipurilor de risc şi, după caz, hotărârea evacuării populaţiei din zona afectată.

 

Prevederi legale privind situaţiile de urgenţă

În conformitate cu art. 6 din O.U.G. nr. 21/15.04.2004, s-a constituit Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă care are în compunere: comitete pentru situaţii de urgenţă; Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă; servicii publice comunitare profesioniste pentru situaţii de urgenţă; centre operative pentru situaţii de urgenţă; comandantul acţiunii. Acest sistem are rolul de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă, asigurarea şi coordonarea resurselor umane, materiale, financiare şi de altă natură necesare stabilirii stării de normalitate.

Comitetele pentru situaţii de urgenţă sunt: Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă; comitetele ministeriale şi ale altor instituţii publice centrale pentru situaţii de urgenţă; comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă; comitetele locale pentru situaţii de urgenţă, etc.

Secretariatul tehnic al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Salaj este asigurat de către Centrul Operaţional al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum” al judeţului Salaj şi îndeplineşte permanent funcţiile de monitorizare, evaluare, înştiinţare, avertizare, prealarmare, alertare şi coordonare tehnică operaţională la nivelul judeţului a situaţiilor de urgenţă.

În fiecare judeţ pentru situaţii de urgenţă se poate apela la dispeceratul unic de urgenţă 112 care este recunoscut în toată Europa.

Comitetele locale au următoarele atribuţii principale:

a) informează prin centrul operaţional judeţean stările potenţial generatoare de situaţii de urgenţă şi iminenţa ameninţării acestora;

b) evaluează situaţiile de urgenţă produse pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale, stabilesc măsuri şi acţiuni specifice pentru gestionarea acestora şi urmăresc îndeplinirea lor;

c) analizează şi avizează planul local pentru asigurarea resurselor umane, materiale şi financiare necesare gestionării situaţiei de urgenţă;

d) informează comitetul judeţean şi consiliul local asupra activităţii desfăşurate;

e) îndeplinesc orice alte atribuţii şi sarcini stabilite de lege sau de organismele şi organele abilitate.

Primarul, cu avizul prefectului, are obligaţia constituirii comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă din care vor face parte: un viceprimar, secretarul comunei, oraşului sau municipiului, după caz, şi reprezentanţi ai serviciilor publice şi ai principalelor instituţii şi agenţi economici din unitatea administrativ-teritorială respectivă, precum şi manageri sau conducători ai agenţilor economici care constituie factori de risc potenţial generatori de situaţii de urgenţă.