La sfârșitul săptămânii trecute, pompierii militari sălăjeni au gestionat un număr de 63 situații de urgență care au constat în acțiuni de salvare a vieții și bunurilor materiale ale cetățenilor, precum și pentru protejarea mediului înconjurător.
Situația acestora, pe tipuri de intervenție, se prezintă astfel:
- 50 cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor medical calificat și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale deosebite;
- 2 incendii, ambele produse sâmbătă seara: Un incendiu de baloţi a avut loc într-o gospodărie din localitatea Traniș, care s-a extins și la anexa din apropiere. În urma incendiului, o parte din acoperișul anexei a fost deteriorat și au ars 10 baloți de fân. Incendiul s-a declanșat din cauza efectului termic, pornit de la un aparat de sudură. Al doilea incendiu a izbucnit la deșeuri în localitatea Pustă Vale, care s-a propagat la vegetația uscată din zonă. Au ars 2 cauciucuri și aproximativ 100mp de vegetație uscată. Cauza probabilă a incendiului a fost utilizarea necorespunzătoare a focului deschis în spatii deschise.
- 2 accidente rutiere, produse pe raza localităților Carestelec și Glod, în urma celui de al doilea accident, a rezultat o persoană rănită, care ulterior a fost transportată la spital;
- alte tipuri de misiuni au constat în controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență și acțiuni de informare preventivă în teren.
Nu uitați!
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.