Anul acesta, ziua de 13 Septembrie are o dublă semnificație. Pe de o parte astăzi se împlinesc 174 de ani de la bătălia din Dealul Spirii în care pompierii conduși de căpitanul Pavel Zăgănescu au scris cu litere de foc o pagină din istoria țării. Pe de altă parte, faptul că ziua 13 septembrie este marți, se sărbătorește și Ziua Informării Preventive.
Pentru a aduce în prim plan tradiţiile armei pompierilor, în cadrul inspectoratului şi al subunităţilor au fost desfășurate o serie de activităţi care au cuprins următoarele:
– la sediul unității a avut loc un ceremonial militar la care au luat parte reprezentanți ai instituțiilor administrației locale și al instituțiilor partenere; în cadrul acestei activități șase cadre militare (doi ofițeri, patru subofițeri) au fost recompensate cu înaintarea în grad înaintea expirării stagiului minim, iar 7 cadre au fost recompensate cu “Diplome de merit” pentru îndeplinirea exemplară a atribuțiilor de serviciu și pregătirea profesională de care au dat dovadă în cadrul unității, colegul nostru plt. adj. Noje Marius Alin a primit Diploma de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne pentru profesionalismul de care a dat dovadă în îndeplinirea misiunilor încredințate;
– în intervalul orar 09.00-16.00 pompierii au expus în parcarea de la centrul comercial Zalău Value Center o parte din tehnica de luptă care a cuprins diferite autospeciale și echipamente de intervenție, iar vizitatorii au putut să vadă îndeaproape tehnica de luptă și au primit materiale utile de informare preventivă;
– în cadrul aceluiași eveniment a fost realizat și un punct de informare în parcarea mall-ului din municipiul Zalău cu ocazia Zilei de “Marți 13- Ziua Informării Preventive” în cadrul căruia au fost desfășurate activități destinate copiilor și diseminarea materialelor informative din cadrul campaniilor naționale aflate în derulare care cuprind măsurile de apărare împotriva incendiilor la locuințe (exploatarea mijloacelor de încălzire, a instalațiilor electrice/de gaze și siguranța copiilor) și modul de comportare specific;
– la nivelul subunităților ziua de 13 septembrie a fost desemnată ca “Ziua porților deschise” unde cei interesați au avut posibilitatea să vadă îndeaproape tehnica din dotarea pompierilor sălăjeni.
– desfășurarea în această perioadă la unități de învățământ a unor lecții de informare preventivă marcând totodată și importanța activității preventive (Ziua Informării Preventive) care înteleasă și respectată poate diminua riscul apariției unei situații de urgență.
De atunci și până în prezent, am dat dovadă întotdeauna de curaj și devotament. Indiferent de solicitările care ni se adresează, suntem astăzi o structură complexă capabilă să lupte cu orice tip de situație de urgență, iar în același timp să fim mereu alături de cei aflați la nevoie.
Nu în ultimul rând dorim să transmitem pe această cale profesorilor și tuturor elevilor mult succes în noul an școlar!!