În data de 9 iunie a.c., pe Stadionul Municipal Zalău, s-a desfășurat etapa județeană a Concursurilor Serviciilor Voluntare şi Private pentru Situaţii de Urgenţă. Astfel, s-au întâlnit la lina de start câteva echipaje de pompieri voluntari, care au concurat cu multă dăruire și fair play pentru prima poziție.
Probele de concurs au fost – Pista cu obstacole pe 100 de metri, Ștafeta 4 x 100 de metri şi Dispozitivul de intervenţie, iar după desfășurarea acestora, prima poziție i-a revenit Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Crasna, iar la Serviciile Private pentru Situații de Urgență prima poziție i-a revenit echipajului de la Sc Michelin România SA- Punct de lucru anvelope Zalău.
Deși au fost mai puține echipaje ca înainte de pandemie, fair play-ul și voia bună au guvernat această întâlnire a pompierilor sălăjeni, voluntari și privați, iar echipajele clasate pe primul loc (SVSU și SPSU) s-au calificat la etapa interjudeţeană, ce se va desfăşura în prima jumătate a lunii iulie a.c., în județul Cluj.
Le urăm felicitări tuturor echipajelor participante și sperăm, că în anii care vor urma, prezența în această competiție să fie mai ridicată. Și nu în ultimul rând le mulțumim și voluntarilor ISU pentru aportul însemnat în desfășurarea acestei competiții.