Joi seara, la dispeceratul ISU-Ambulanță a fost primit un apel prin numărul de urgență 112, care anunța faptul că s-a produs o explozie în camera centralei unui operator economic din localitatea Poarta Sălajului. La fața locului s-au deplasat echipaje de la Punctul de Lucru Sânmihaiu Almașului și de la Detașamentul de pompieri Zalău.
Ajunși la fața locului pompierii au constatat că explozia, care nu a fost urmată de incendiu, s-a produs în camera tehnică a centralei termice alimentată cu G.P.L. . O persoană de sex masculin (de aproximativ 51 de ani) care a fost surprinsă de explozie a fost preluată de către echipajul de terapie intensivă mobilă (TIM) și a fost transportată la UPU SMURD Zalău. O altă persoană, de sex feminin (de aproximativ 42 ani) a suferit un atac de panică şi a fost asistată de către un echipaj SMURD, dar nu a fost nevoie de transportul acesteia la spital.
Pentru evitarea producerii unor tragedii, pompierii sălăjeni vă reamintesc câteva măsuri de prevenire a situaţiilor de urgenţă generate de utilizarea necorespunzătoare a buteliilor/instalaţiilor de gaze lichefiate se interzice:
– Utilizarea mijloacelor cu improvizații sau defecțiuni (furtunurilor de racord în stare defectă, cu porozităţi, îndoituri bruşte, fisurate sau lărgite la capete, fără regulatoare de presiune, fără coliere de strângere, ori fără garnituri de etanşare sau cu garnituri deteriorate);
– Amplasarea buteliilor în apropierea surselor de căldură, de radiaţii termice intense, ori sub acțiunea directă a razelor solare. Butelia nu se va depozita sau utiliza când temperatura depășește 40oC;
– Utilizarea buteliilor cu gaze lichefiate în subsolul clădirilor. Deoarece gazul petrolier lichefiat (G.P.L.) este aproximativ de două ori mai greu ca aerul, buteliile pot fi utilizate numai în încăperi situate la parter sau etaje.
– Folosirea în stare defectă a buteliilor şi instalaţiilor aferente (furtun, reductor de presiune);
– Transvazarea gazului din butelie în orice alte recipiente sau folosirea de butelii improvizate;
– Efectuarea verificării etanșeității buteliei, garniturilor, regulatorilor de presiune sau a furtunului cu flacără. Verificarea se va face numai cu emulsie de apă cu săpun.