Efectivele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Porolissum” al județului Sălaj au intervenit în ultimele 72 de ore la 70 de misiuni specifice de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență în sprijinul comunității, astfel:
– 51 de cazuri SMURD, care au constat în acordarea primului ajutor medical calificat și transportarea la spital a persoanelor cu traumatisme ori cu probleme medicale grave;
– 2 incendii produse în cursul zilei de duminică. Echipajele operative din cadrul Secției de Pompieri Șimleu Silvaniei au intervenit pentru gestionarea unei situații de urgență generată de producerea unui incendiu, la locuința unui cetățean, în localitatea Cehei. La sosirea forțelor de intervenție, flăcările se manifestau la materialele combustibile depozitate în apropierea unui mijloc de încălzire (sobă pe lemne). Cauza probabilă de producere a incendiului a fost utilizarea unui mod greșit de aprindere a focului, adică folosirea de combustibil lichid (benzină), în urma evenimentului fiind afectate câteva bunuri materiale din interiorul încăperii. Echipajul SMURD a asistat medical la fața locului o persoană care a suferit arsuri la nivelul unui membru inferior, ulterior aceasta fiind transportată la spital.
Al doilea incendiu s-a produs duminică seara la coșul de fum al unei case din localitatea Gâlgău Almașului. La sosirea echipajelor din cadrul Gărzii de intervenție Hida, incendiul se manifesta în interiorul coșului de fum. Salvatorii au localizat și lichidat incendiul în limitele găsite, fără a se extinde. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost coșul sau burlanul de fum necurățat de funingine.
– tot în cursul zilei de duminică, în jurul orei 23:30, pompierii sălăjeni au fost solicitați să intervină pentru acordarea primului ajutor medical calificat și asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor în urma unui accident rutier produs pe raza centurii orașului Jibou. În evenimentul rutier a fost implicat un autoturism cu o singură persoană care a fost găsită inconștientă, aceasta aflându-se în stop cardio-respirator. Din nefericire, după efectuarea manevrelor de resuscitare executate de către echipajele medicale aflate la fața locului, s-a declarat decesul victimei.
– controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, acțiuni de informare preventivă în teren și alte tipuri de misiuni în folosul comunității.
Pentru a preveni producerea incendiilor specifice acestei perioade, pompierii sălăjeni vă recomandă să respectați următoarele măsuri:
* Benzina, gazul sau alte lichide inflamabile nu trebuie folosite niciodată pentru aprinderea focului în sobă. Acestea sunt foarte periculoase și pot produce incendii.
* Nu folosiţi decât materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia;
* Nu folosiţi soba decât cu uşiţa închisă;
* Aşezaţi o tavă metalică în faţa sobei, în dreptul uşiţei;
* Nu aşezaţi în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile;
* Stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;
* Nu adormiţi niciodată înainte de a vă asigura că focul din sobă este stins;
* Verificaţi integritatea aparatelor şi mijloacelor de încălzire electrice, iar în cazul în care acestea sunt defecte, reparaţi-le cu ajutorul unui specialist sau cumpăraţi-vă altele noi;
* Nu aşezaţi aparatele de încălzire electrice în apropierea materialelor combustibile;
* Nu aşezaţi materiale combustibile pe mijloacele de încălzire;
* Decuplaţi aparatele de încălzire electrice înainte de a părăsi locuinţa sau de a adormi;
* Nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi pe timpul funcţionării sistemelor de încălzire (sobe cu sau fără acumulare de căldură ori aparate de încălzire electrice);
* Coşurile de fum trebuie verificate, reparate şi curăţate periodic, de persoane specializate şi autorizate.
NU UITAȚI!
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire pentru situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată, gratuit, de pe AppStore și Google Play.
Compartimentul Informare și Relații Publice