Incendiu de proporții la o gospodărie din localitatea Meseșenii de Jos

Joi noaptea spre vineri, la ora 00.52, la dispeceratul isu-ambulanță s-a primit un apel prin numărul 112, care anunța producerea unui incendiu la o gospodărie din localitatea Meseșenii de Jos. La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Zalău cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autocisternă, echipajul de terapie intensivă mobilă (TIM) și pompierii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Crasna.

La sosirea forțelor de intervenție incendiul se manifestă generalizat la întreaga locuință și anexele gospodăriei pe o suprafață de aproximativ 300 mp. Concomitent cu intervenția pentru limitarea și stingerea incendiului, pompierii au realizat dispozitivul de căutare salvare pentru a extrage proprietara, o persoană vârstnică cu dificultăți de mobilitate, care fusese surprinsă de eveniment în interiorul imobilului. Pompierii au pătruns în interiorul imobilului și au găsit-o decedată (o persoană de sex feminin  în vârstă de aproximativ 73 de ani). O altă persoană, fiica proprietarei (de aproximativ 38 de ani) a suferit arsuri la nivelul membrelor superioare și a fost transportată la UPU SMURD Zalău.

După patru ore de luptă cu flăcările pompierii au reușit să lichideze incendiul. Cauza probabilă de incendiu a fost de natură electrică (efect termic) de la un aparat electrocasnic lăsat sub tensiune.

Compartimentul Informare și Relații Publice