În urma promovării concursului organizat de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Porolissum” al județului Sălaj, începând cu data de 1 iulie a.c., a fost numit în funcția de șef al Centrului Operațional Județean, domnul căpitan Pop Dorin-Vasile.
Cu aceeași dată, domnul sublocotenent Druțu Adrian a fost împuternicit pentru îndeplinirea atribuțiilor funcției vacante de comandant al Secției de pompieri Șimleu Silvaniei.
Atribuțiile funcției de comandant în cadrul Detașamentului de pompieri Zalău sunt îndeplinite de către domnul maior Todoran Cosmin-Ionuț, iar atribuțiile funcției de comandant secție în cadrul Secției de pompieri Jibou sunt îndeplinite de către domnul maior Iștoan Marcel-Traian.
Domnul căpitan Pop Dorin-Vasile este absolvent al Academiei de Poliție “Alexandru Ioan Cuza”, București – Facultatea de Pompieri, promoția 2015, s-a născut la data de 28.12.1991, în localitatea Șimleu Silvaniei.
Preocupat permanent de pregătirea sa a participat la numeroase cursuri și stagii de pregătire profesională, cele mai recente fiind următoatrele: în 2019, la Centrul de Antrenament și Pregătire Siret a participat la “Modulul IV de pregătire privind fenomenele termice ale incendiului”. În anul 2023 a participat la proiectul Multirisc Modul III la “Cursul de pegătire privind identificarea, evaluarea și diminuarea pericolelor de accidente majore în care sunt implicate substanțe periculoase- SEVESO Basic” organizat în localitatea Turda.
Cu o carieră militară de aproape 10 ani în arma “Pompieri”, colegul nostru a ocupat anterior mai multe funcții în cadrul unității, din care amintim: din 01.09.2017 a ocupat funcția de adjunct comandant secție la Secția de pompieri Șimleu Silvaniei, până la data de 15.06.2020 când, în urma promovării concursului a fost numit în funcția de comandant secție în cadrul aceleași subunități.
În intervalul 01.08.2022-01.02.2023, a fost împuternicit pentru îndeplinirea atribuțiilor funcției vacante de comandant detașament în cadrul Detașamentului de pompieri Zalău, participând de-a lungul timpului cu succes la numeroase misiuni în diferite situații de urgență.
Domnul sublocotenent Druțu Adrian este de asemenea absolvent al Academiei de Poliție “Alexandru Ioan Cuza”, București – Facultatea de Pompieri, promoția 2021, are 26 de ani. Încadrat la I.S.U. Sălaj din anul 2021, și-a desfășurat activitatea în cadrul Secției de pompieri Șimleu Silvaniei ca adjunct comandant secție, remarcându-se încă de la început, prin îndeplinirea exemplară a atribuțiilor de serviciu. Pregătirea în domeniul complex al situațiilor de urgență a fost o prioritate.
Doar în anul 2023 a participat în cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014-2020, prin proiectul Multirisc Modul III la“Cursul de pegătire privind identificarea, evaluarea și diminuarea pericolelor de accidente majore în care sunt implicate substanțe periculoase- SEVESO Basic” în sitem online. Iar la “Centrul Național de Perfecționare a Pregătirii pentru Managementul Situațiilor de Urgență Ciolpani” a parcurs un curs în cadrul proiectului “Creșterea rezilienței la dezastre prin îmbunătățirea pregătirii pentru misiunile de căutare-salvare și asanarea muniției neexplodate-Resilience. Anul acesta la “Centrul Multifuncțional de Pregătire Schengen” la Buzău a participat la stagiul de formare “Leadership și teambuilding”.
Domnul maior Todoran Cosmin-Ionuț este absolvent al Academiei de Poliție “Alexandru Ioan Cuza, București – Facultatea de Pompieri, promoția 2015, s-a născut la data de 12.04.1992, în municipiul Zalău. Prima încadrare a sa a fost la I.S.U. Satu Mare în anul 2015, iar din anul 2017 a fost încadrat la unitatea noastră. Pregătirea profesională a fost o constantă: în anul 2017 la “Centrul de Formare Inițială și Continuă a MAI” la Orăștie a luat parte la ”Cursul de perfecționare în specialitatea protecție CBRN- nivel 1”, iar în anul 2023 în cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014-2020, la proiectul Multirisc Modul III participând la“Cursul de pegătire privind identificarea, evaluarea și diminuarea pericolelor de accidente majore în care sunt implicate substanțe periculoase- SEVESO Basic”, organizat în localitatea Turda.
Colegul nostru și-a desfășurat activitatea în cei aproape 10 ani de carieră militară dobândit o importantă experiență în cadrul mai multor structuri din care amintim: în anul 2019, în urma promovării concursului a îndeplinit atribuțiile funcției de comandant secție la Secția de pompieri Jibou, iar în perioada 01.08.2022-14.09.2023, a fost împuternicit pentru îndeplinirea atribuțiilor funcției de șef Centru Operațional Județean. Începând cu data de 15.09.2023, în urma promovării concursului, el îndeplinește funcția de comandant detașament la Detașamentul de pompieri Zalău.
Domnul maior Iștoan Marcel-Traian este absolvent al Universității de Vest Vasile Goldiș Arad, specializarea Administrație Publică, s-a născut la data de 20.05.1978, în orașul Jibou. În anul 2006 a fost încadrat la I.S.U. Sălaj, iar în anul 2007, ca urmare a promovării concursului a trecut în corpul ofițerilor. Pregătirea a fost un aspect important pentru colegul nostru, amintim aici: în anul 2013 la “Centrul Național de Perfecționare a Pregătirii pentru Managementul Situațiilor de Urgență Ciolpani” a absovit un curs de dezvoltare în carieră, în anul 2015 a absolvit la ISU Cluj “Cursul de prim ajutor de bază”, în anul 2018 la “Centrul de Antrenament și Pregătire Suceava” a participat la “Modulul IV de pregătire privind fenomenele termice ale incendiului”.
În vasta sa activitate militară, în ultimii ani a îndeplinit cu responsabilitate și devotament atribuțiile funcțiilor de adjunct comandant secție în anul 2009, iar prin promovarea concursului din data de 01.05.2024, a fost numit pentru îndeplinirea atribuțiilor funcției de comandant secție în cadrul Secției de pompieri Jibou.
Colegilor noștri le dorim succese depline în activitatea profesională și personală!
Compartimentul Informare și Relații Publice