Exercițiu-Accident rutier cu victime pe drumul european E 81

Detașamentul de pompieri Zalău a organizat și desfăşurat astăzi, 30 mai, un exerciţiu pentru antrenarea structurilor de management și intervenție în cazul producerii unui accident rutier  cu victime pe drumul E 81 (pe raza localității Sălăjeni).

Situația tactică generală a presupus producerea unui accident rutier în care a fost implicat un un autoturism din care au rezultat mai multe persoane rănite, dintre care una încarcerată. În urma evenimentului, la autoturism a izbucnit un incendiu.

În cadrul acestui exercițiu s-au urmărit verificarea gradului de pregătire și intervenție a personalului operativ, modul de organizare și cooperare între forțele participante și structurile cu atribuții în managementul situațiilor de urgență.

Aceste metode de pregătire sunt benefice pentru reușita misiunilor în cazul unor evenimente reale  și pentru salvarea bunurilor și vieții cetățenilor!

Compartimentul Informare și Relații Publice