Controalele de prevenire în județul Sălaj continuă

În perioada 01-14.02.2024, inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Porolissum” al județului Sălaj au desfășurat 20 de acțiuni de control pe linia apărării împotriva incendiilor la unitățile de turism și alimentație publică, precum și la alte categorii de obiective.

Pe timpul efectuării acestor verificări, au fost identificate un număr de 103 neconformități pe linia securității la incendiu, 33 dintre acestea fiind remediate în timpul inspecțiilor. Ca urmare, neregulile constate au fost sancționate cu 61 de avertismente și 9 amenzi, în cuantum total de 65.500 lei.

De asemenea, pe timpul activităților de control, inspectorii de prevenire au desfășurat și acțiuni de informare preventivă privind riscurile iminente, în cazul nerespectării măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, principalele măsuri care trebuie luate pentru evitarea posibilelor situații de urgență generate de incendii, dar și modul de comportare ce trebuie adoptat, în astfel de cazuri.

Prin intermediul acțiunilor de control se urmărește modul de respectare a prevederilor legale privind apărarea împotriva incendiilor și protecția civilă.

Reamintim faptul că începând cu data de 1 ianuarie 2024, documentațiile de avizare/autorizare privind securitatea la incendiu și protecție civilă, se depun doar în format electronic.

    Compartimentul Informare şi Relaţii Publice