La 28 februarie sărbătorim Ziua Protecţiei Civile, moment aniversar, dată când Regele Carol al II-lea, prin “Înalt Decret Regal nr. 468″ a aprobat în anul 1933, Regulamentul Apărării Contra Atacurilor Aeriene, ca o necesitate a protejării populaţiei civile, rezultată în urma efectelor devastatoare ale primului război mondial, constituind actul de naştere al Protecţiei Civile în România, având ca scop să limiteze efectele bombardamentelor asupra populaţiei şi resurselor teritoriului, fie asigurându-le protecţia directă, fie micşorând eficacitatea atacurilor.
Primele structuri au funcţionat în cadrul Ministerului de Interne.
Activităţile de protecţie civilă au debutat odată cu apariţia vieţii pe pământ şi s-au perfecţionat direct proporţional cu dezvoltarea pericolelor: războaie, calamităţi şi catastrofe, evenimente grave şi de mari proporţii care afectau şi puneau sub semnul întrebării continuitatea vieţii. Din cele mai vechi timpuri se cunosc momente când s-a făcut evacuarea populaţiei, animalelor şi bunurilor materiale din calea invadatorilor, s-a făcut înştiinţarea şi alarmarea, s-au executat măsuri pentru protecţia sinistraţilor şi refugiaţilor sau a prizonierilor de război. Toate acestea au conturat un domeniu de activitate nobil, care de-a lungul timpului a stat în atenţia conducătorilor de oşti, de stat sau localităţi.
Cu puţin timp înainte de începerea celui de-al doilea război mondial, se înfiinţează Comitetul de Coordonare al Apărării Pasive – un fel de stat major actual, care funcţiona pe lângă Ministerul Aerului şi Marinei. În anul 1939, Parlamentul aproba Legea pentru apărarea antiaeriană activă şi pasivă. Se instituie centre de instrucţie de apărare pasivă la Ministerele Aerului şi Marinei, Lucrărilor Publice şi Comunicaţiilor, Educaţiei Naţionale, Sănătăţii şi Asistenţei Sociale, Căilor Ferate precum şi la fiecare judeţ, municipiu şi oraş. În 1942 se înfiinţează unităţi de intervenţie de protecţie civilă şi detaşamente speciale în 6 oraşe din România.
Protecţia populaţiei şi a valorilor materiale determină, în timpul războiului, necesitatea înfiinţării unor unităţi speciale de apărare pasivă. Unităţile de intervenţie aveau ca misiuni: prevenirea la timp a populaţiei despre apropierea atacului aerian inamic, camuflarea cât mai bine posibil a obiectivelor terestre de vederea aeronavelor, limitarea efectelor bombardamentelor inamicului, asigurarea ridicării şi îngrijirii răniţilor sau victimelor gazate, înlăturarea bombelor neexplodate şi dezamorsarea acestora, stingerea sau limitarea marilor incendii, ridicarea şi înlăturarea marilor dărâmături, repararea imobilelor avariate de incendii sau bombardamente, ridicarea de tabere pentru evacuaţi şi sinistraţi sau pentru adăpostirea materialelor. Tot în această lege se prevede introducerea “orei de apărare pasivă”, săptămânală, în programele facultăţilor şi şcolilor de orice fel, instituţiilor şi stabilimentelor de stat sau particulare, societăţilor şi asociaţiilor.
La 18 februarie 1943 se organizează Comandamentul Apărării Antiaeriene a Teritoriului prin Instrucţiunile nr.440, se stabilesc structura organizatorică şi misiunile apărării pasive, luând fiinţă Comandamentul Apărării Pasive, cu rolul de a pregăti, îndruma, controla şi conduce toate operaţiile de apărare pasivă, precum şi de a instrui personalul şi populaţia pe baza legilor, regulamentelor, deciziilor ministeriale, ordonanţelor publice şi tuturor dispoziţiilor şi ordinelor privind apărarea antiaeriană pasivă a teritoriului.
Tot în 1943, ia fiinţă, Corpul Special de Interventie, destinat a interveni în centrele bombardate de inamic, pentru înlăturarea bombelor neexplodate şi dezamorsarea lor, stingerea şi limitarea marilor incendii şi înlăturarea marilor dărâmături din întreprinderi, repararea imobilelor avariate de incendii şi bombardamente, construcţia de baracamente şi ridicarea de tabere pentru sinistraţi, evacuaţi şi materiale. În iarna anului 1951 se înfiinţează Centrul de Instrucţie al armei, care avea menirea de a pregăti şi perfecţiona cadrele şi personalul civil pentru diferite funcţii şi specialităţi în protecţia civilă.
După 1945 concepţia şi structurile organizatorice existente au fost influenţate de iminentul pericol al folosirii de către inamic a armelor de nimicire în masă, în mod deosebit al armei nucleare.
Prin decretul nr. 24 din 17 ianuarie 1952, se înfiinţează Apărarea Locală Antiaeriană, prin adoptarea “Regulamentului Apărării Locale Antiaeriene”, şi ia fiinţă Comandamentul Apărării Locale Antiaeriene în cadrul Ministerului de Interne, care era organizat în state majore de apărare locală antiaeriană la nivelul regiunilor, raioanelor şi ca servicii specializate la nivelul localităţilor şi agenţilor economici.
Cutremurul din 4 martie 1977 pune la grea încercare armata şi, în cadrul acesteia, apărarea locală antiaeriană. Acţionând zi şi noapte, arma noastră a contribuit la salvarea de vieţi omeneşti, înlăturarea avariilor tehnologice şi distrugerilor. Este bine să ne amintim că atunci au fost înregistraţi 1.570 morti, 113.000 răniţi, 32.900 locuinţe prăbuşite sau grav avariate, iar 35.000 familii au rămas fără adăpost. Valoarea pagubelor provocate de seismul din 4 martie 1977 s-a ridicat la peste două miliarde de dolari (la preţul din acel an).
În 1978 Apărarea Locală Antiaeriană îşi schimba denumirea în apărare civilă, prin Legea nr.2 privind apărarea civilă în Republica Socialistă România şi Decretul nr.140 privind organizarea activităţilor pentru prevenirea, limitarea şi înlăturarea urmărilor dezastrelor, atribuţiile acesteia fiind diversificate, apar alte structuri organizatorice şi misiuni adecvate, iar unităţile şi formaţiunile de apărare civilă trec din subordinea Ministerului de Interne în cea a Ministerului Apărării Naţionale.
Revoluţia din decembrie 1989 a creat condiţiile perfecţionării activităţii pe linie de apărare civilă, înscriindu-se în procesul de democratizare iniţiat de acest act istoric. Astfel, România a ratificat prin Decretul nr. 224 din 11 mai 1990 Protocoalele adiţionale I şi II la Convenţiile de la Geneva din 12 august 1949 privind protecţia victimelor conflictelor armate.
Având în vedere reorganizarea structurilor economico-sociale, lărgirea sferei de activitate a apărării civile prin creşterea implicaţiilor acesteia în salvarea victimelor şi a bunurilor materiale, ca urmare a producerii dezastrelor sau atacurilor agresorului, precum şi necesitatea punerii de acord a actelor normative, au fost elaborate în 1992 H.G 531 privind realizarea măsurilor de apărare civilă.
Începând cu 1994, ca urmare a derulării Programului NATO – ,,Parteneriat pentru Pace’’, Protecţia Civilă din România, cu sprijinul Comitetului Superior de
Planificare a Urgenţelor Civile al NATO, a organizat o serie de activităţi cu o largă participare internaţională. În premieră, s-au realizat exerciţii de protecţie civilă asistate pe calculator, cu simulări de accidente nucleare şi participarea ţărilor riverane României.
La 25 septembrie 1996 a fost promulgată Legea 106 – cel mai complet act normativ pe linia protecţiei civile, deplin racordat la cele mai noi structuri europene, ce a consfinţit şi schimbarea titulaturii acesteia din apărarea civilă în protecţia civilă.
La 1 ianuarie 2001, Protecţia Civilă a fost trecută în subordinea Ministerului de Interne.
După 11 septembrie 2001 strategia şi concepţia protecţiei civile s-au schimbat profund prin creşterea preocupării responsabililor tuturor componentelor Sistemului Naţional de Apărare, inclusiv a protecţiei civile, în a căuta mijloace şi metode de răspuns adecvate pentru fiecare situaţie de urgenţă civilă.
Anul 2004, pentru noi, are o semnificaţie deosebită deoarece reprezintă anul în care se impune o implicare tot mai mare în vederea armonizării legislaţiei specifice cu prevederile aquis-ului comunitar, precum şi modernizarea standardelor şi procedurilor operaţionale de acţiune în vederea diminuării consecinţelor unor riscuri specifice teritoriului naţional. Procesul de restructurare şi modernizare a protecţiei civile a continuat, fiind statutat prin Legea 481/2004.
Începând cu 15 decembrie 2004, prin fuzionarea Comandamentului Protecţiei Civile cu Inspectoratul General al Corpului Pompierilor Militari şi a structurilor judeţene corespondente, a luat fiinţă Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, cu structuri similare în teritoriu şi o complexă structură organizatorică de sprijin la nivelul administraţiei publice centrale şi locale.
Ultimii ani au fost marcați de misiunile specifice pandemiei de COVID-19, ne-am adaptat, am participat și la stingerea incendiilor din Grecia, am intervenit fără ezitare, iar acum vecinii noștri ucraineni au nevoie de sprijin și suntem pregătiți să acordăm ajutor alături de toți cei care s-au dedicat acestei misiuni umanitare.
Ziua Protecţiei Civile ne oferă un prilej de a transmite întregului personal care acţionează sub deviza “Cu viaţa mea, apăr viaţa!” multă sănătate, putere de muncă şi succes în îndeplinirea nobilelor misiuni încredinţate.
„LA MULŢI ANI !”