Evenimentul “Împreună mai pregătiți!” a continuat, astăzi, cu acțiuni de informare preventivă în orașele Șimleu Silvaniei și Jibou, având ca scop creșterea gradului de conștientizare în rândul populației și familiarizarea acestora cu măsurile de comportare ce trebuie adoptate în cazul producerii unor situații de urgență.
Cu echipamentele specifice și prezentări interactive, pompierii au captivat atenția vizitatorilor și au transmis mesaje esențiale despre prevenirea incendiilor, acordarea primului ajutor și comportamentul pe care trebuie să îl adopte în cazul în care se află în pericol.
Totodata, cei prezenți au avut ocazia să învețe și să exerseze tehnicile de acordare a primului ajutor medical de bază, prin acțiuni teoretice și practice de instruire.
“Săptămâna Protecției Civile” a fost un bun prilej pentru a fi mai aproape de comunitate prin reamintirea măsurilor și regulilor de comportare ce trebuie adoptate înainte, pe timpul și după producerea unei situații de urgență.