Sinteza misiunilor pompierilor sălăjeni în perioada minivacanţei din intervalul 11-15 august 2023

În minivacanța prilejuită de sărbătoarea „Adormirii Maicii Domnului”, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Porolissum” Sălaj au monitorizat permanent evoluția situației din teren, în scopul dispunerii, la nevoie, a măsurilor imediate pentru desfășurarea misiunilor de răspuns în sprijinul comunităților.

Prin urmare, zilnic, peste 80 de pompieri militari cu mijloacele tehnice din dotare s-au aflat la datorie, pregătiți să intervină pentru acordarea asistenței medicale de urgență, stingerea incendiilor și salvarea persoanelor din medii ostile vieții.

Bilanțul celor 119 misiuni este următorul:

– 2 incendii la autoturisme petrecute în municipiul Zalău;

– echipajele SMURD au intervenit la peste 100 de cazuri pentru acordarea primului ajutor medical și transportarea la spital a persoanelor, cu diferite probleme medicale;

– totodată, pe parcursul slujbelor religioase, echipajele de pompieri au executat misiuni și au fost prezente în proximitatea lăcașurilor de cult, cu afluență mare de persoane (mănăstirile Bic și Strâmba), pentru asigurarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor;

– alte misiuni care au necesitat intervenția pompierilor militari în diferite situații.

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Porolissum” al județului Sălaj, sunt mobilizați permanent, pentru gestionarea operativă a tuturor situațiilor de urgență și acordarea primului-ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

 

Compartimentul Informare și Relații Publice

Maior Jacodi Lucian-Andrei