Sinteza misiunilor pompierilor sălăjeni din ultimele 72 de ore

În ultimele 72 de ore, pompierii sălăjeni au intervenit la peste 60 de misiuni specifice de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență în sprijinul comunității. Acesta este bilanțul intervențiilor gestionate de către salvatori .

Astfel, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, la nivel județului Sălaj, s-au înregistrat 64 situații de urgență la care salvatorii au răspuns cu promptitudine.

În acest interval de timp, echipajele SMURD au răspuns la 52 de solicitări pentru acordarea primului ajutor medical calificat de urgență persoanelor cu traumatisme sau cu probleme medicale grave.

Concomitent cu aceste tipuri de misiuni, colegii noștri au acționat pentru localizarea și stingerea a 2 de incendii izbucnite pe un teren la vegetație uscată din apropierea localității Sânmihaiu Almașului și la un tablou de distribuție curent de pe un stâlp în orașul Șimleu Silvaniei prevenind extinderea flăcărilor la vecinătăți și producerea unor pagube materiale însemnate.

De asemenea, în urma manifestării cu putere a vântului, în data de 17.05.2024 au fost desfășurate misiuni pentru înlăturarea unor elemente de construcție parțial desprinse de pe acoperișul și fațada mai multor imobile (două în municipiul Zalău și una în orașul Jibou) și pentru degajarea unui copac prăbușit pe carosabil  la ieșire din Zalău (spre Meseș). Pericolele a fost înlăturate în cel mai scurt timp.

Totodată, în această perioadă, echipajele de pompieri au intervenit la 2 evenimente rutiere, unul pe DN 1 F la urcare pe Meseș și cel de-al doilea la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu și Porolissum din municipiul Zalău. Cele 2 persoane implicate au fost asistate medical la fața locului, fără a fi nevoie de transportul acestora la spital.

NU UITAȚI!

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire pentru situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată, gratuit, de pe AppStore și Google Play.

 

Compartimentul Informare și Relații Publice