În acest sfârșit de săptămână, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Porolissum” a intervenit la 57 de misiuni la nivelul județului Sălaj. Acestea au constat în acordarea asistenței medicale de către echipajele SMURD, incendii, înlăturarea efectelor meteorologice (produse de vânt) și alte tipuri de misiuni pentru protecția populației
Un incendiu, la vegetația uscată, a fost anunțat prin numărul de urgență 112, sâmbătă seara, care s-a produs pe un teren aflat la ieșirea din localitatea Crișeni spre Cehu Silvaniei. Flăcările au mistuit aproximativ 30 mp de vegetație uscată.
Primăvara se apropie cu pași repezi, iar odată cu ea, gospodarii pregătesc terenul prin arderea resturilor vegetale. Trebuie înţeles faptul că aceste activități de igienizare prin ardere reprezintă un pericol pentru viaţă, bunuri şi mediu, fiind o ameninţare pentru siguranța oamenilor şi a gospodăriilor acestora. De asemenea, fumul dens rezultat în urma arderilor poate reprezenta un pericol pentru participanții la traficul rutier deoarece este redusă brusc vizibilitatea.
Reamintim cetățenilor care nu respectă prevederile legale privind arderea miriştilor, resturilor vegetale şi a vegetaţiei uscate vor fi sancţionate contravenţional, conform legislaţiei în vigoare, cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei.
Mai multe informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU ce poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.
Compartimentul Informare și Relații Publice