În ultimele 72 de ore, personalul din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Porolissum” al județului Sălaj au participat la un număr de 35 de acțiuni care au cuprins: cazuri de asistență medicală de urgență a persoanelor cu probleme medicale, incendii, accidente rutiere, limitarea efectelor meteorologice periculoase, alte tipuri de misiuni.
Alte intervenții ale pompierilor sălăjeni
În intervalul menționat pompierii au fost solicitați să intervină la două incendii. Primul incendiu a fost semnalat vineri spre dimineață dimineața la o serie resturi menajere din două containere aflate pe strada Tudor Vladimirescu (zona blocului Lira) din Zalău. Cel de-al doilea incendiu a fost anunțat în noaptea de vineri spre sâmbătă la o casă din localitatea Mal unde au intervenit pompierii de la Garda Nușfalău și SVSU Crasna. Incendiul se manifesta violent la casă pe aproximativ 80 mp și au ars o serie de bunuri din interiorul locuinței. Cauza probabilă de incendiu a fost de natură termică de la coșul de fum amplasat necorespunzător față de materiale combustibile.
În cursul după amiezii zilei de duminică pompierii șimleuani au fost solicitați să intervină la o situație de urgență generată de fenomenele meteorologice din ultima perioadă (ploi însemnate cantitativ) și anume la o gospodărie inundată situată pe strada Ghioceilor din Șimleu Silvaniei. Pompierii au acționat cu ajutorul unei motopompe pentru evacuarea apei din beciul și curtea gospodăriei .
Atenționare meteorologică cod galben la nivelul județului Sălaj
Ținând cont de faptul că prognoza meteorologică indică continuarea căderii precipitațiilor în perioada imediat următoare, pentru prevenirea evenimentelor deosebite generate de vremea rea, recomandăm populaţiei să ia măsuri pentru curățarea șanțurilor și rigolelor de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apei. De asemenea, în cazul creșterii debitelor pe anumite cursuri de apă, facem apel la cetățeni să nu traverseze râurile prin apă și să nu se apropie de malurile acestora.
De asemenea sunt prognozate și intensificări semnificative ale vântului, însă pentru a preveni situațiile de urgență, vă recomandăm respectarea următoarelor măsuri:
– fiți prudenți atunci când vă aflați pe stradă și evitați deplasarea în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți;
– nu treceți prin dreptul clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt;
– nu vă adăpostiți aproape de construcții improvizate: corturi, schele sau clădiri cu fațade ce prezintă semne de degradare;
– parcați autoturismele la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate;
– în măsura în care este posibil, când vântul bate cu putere, întrerupeți activitățile în aer liber și adăpostiți-vă în locuințe sau în spații care să vă asigure protecția, închideți ușile și ferestrele;
– nu atingeți firele căzute la pământ;
– în situații de urgență, sunați la 112.
Mai multe informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile referitoare la manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.