Sinteza activității pompierilor sălăjeni în intervalul 07-09.05.2021

În ultimele 72 de ore, personalul din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Porolissum” al județului Sălaj au participat la un număr de 46 de acțiuni care au cuprins: cazuri de asistență medicală de urgență a persoanelor cu probleme medicale, incendii, activități de prevenire și combatere a COVID 19, alte tipuri de misiuni.
Activități de control și informare preventivă
Pe linia prevenirii și combaterii răspândirii infecției cu virusul SARS-CoV-2, în intervalul menționat pompierii au participat alături de celelalte instituții cu atribuții de control din cadrul M.A.I., la o serie de misiuni de patrulare și control privind verificarea respectării măsurilor pentru prevenirea și combaterea COVID 19 în spații/zone cu aglomerări de persoane din mediul urban și rural.
Reamintim cetățenilor că cea mai importantă armă pe care o avem în combaterea pandemiei cu virusul SARS-CoV-2 este adoptarea unui comportament responsabil la nivel individual prin respectarea măsurilor de prevenție. Mulțumim celor care au înțeles cât este de important pentru ei înșiși și pentru semenii lor să conștientizeze și să respecte măsurile necesare acestei perioade!
Alte intervenții ale pompierilor sălăjeni
Vineri după masă, elicopterul SMURD de la Jibou a fost solicitat să intervină în cooperare cu echipajele SMURD la un caz medical grav, în care a fost implicat un copil care s-a electrocutat în localitatea Popeni. În ciuda tuturor eforturilor echipajelor medicale minorul nu a mai putut fi salvat și a fost declarat decedat.
În intervalul menționat pompierii au fost solicitați să intervină în data de 08.05.2021 la două incendii. Primul incendiu a fost la coșul de fum al unei case din localitatea Domnin, flăcările fiind lichidate înainte ca acestea să se extindă la acoperișul imobilului. Al doilea incendiu a fost la anexa unei gospodării din localitatea Halmășd, unde flăcările au afectat bunurile din anexă și circa 18 mp din imobil.