O nouă serie de voluntari la I.S.U. “Porolissum” Sălaj

 

Să fii voluntar înseamnă să ajuți, fără a aștepta nimic în schimb, să faci gesturi mici, dar importante pentru societate, să te implici în activități benefice pentru oamenii din comunitatea ta sau pentru mediul înconjurător.

Pornind de la această premisă, în acest sfârșit de săptămână a debutat la sediul unității, Cursul Introductiv General din cadrul campaniei de voluntariat “Salvator din pasiune”, pentru prima serie din anul 2023, formată în mare parte din tineri entuziaști, motivați de dorința de a-și ajuta semenii.

Voluntarii programului „Salvator din pasiune” sunt cei care s-au alăturat marii familii a salvatorilor de profesie. Acest program oferă o oportunitate de a dezvolta noi abilități utile societății civile în cazul producerii unor situații de urgență.

Vă mulțumim vouă voluntarilor, pentru implicare! Prin compasiune și grija manifestate zi de zi oferiți adevărate exemple pentru semeni.

𝗖𝗼𝗻𝗱𝗶𝘁̦𝗶𝗶𝗹𝗲 𝗻𝗲𝗰𝗲𝘀𝗮𝗿𝗲 𝗶̂𝗻𝘀𝗰𝗿𝗶𝗲𝗿𝗶𝗶:

❗  vârsta cuprinsă între 16 şi 65 de ani;

❗  apt din punct de vedere medical;

❗  să nu fi fost condamnat pentru săvârşirea infracţiuni lor cu intenţie;

❗  să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă.

𝗗𝗼𝘀𝗮𝗿𝘂𝗹 𝗰𝗮𝗻𝗱𝗶𝗱𝗮𝘁𝘂𝗹𝘂𝗶 𝘁𝗿𝗲𝗯𝘂𝗶𝗲 𝘀𝗮̆ 𝗰𝗼𝗻𝘁̧𝗶𝗻𝗮̆:

❗  cererea de înscriere;

❗  certificatul de cazier judiciar (pentru persoanele care au vârsta de peste 18 ani);

❗  copie după actul de identitate;

❗  avizul psihologic;

❗  actul doveditor al ultimelor studii absolvite sau în curs de desfăşurare, adeverinţa medicală şi acordul părinţilor/tutorelui legal, pentru persoanele care au vârsta sub 18 ani.

Pentru detalii suplimentare accesați pagina noastră la adresa https://isusalaj.ro/voluntariat/ sau persoana de contact din cadrul ISU Sălaj, maior  Mureșan Cristian la telefon 0260611212, interior 27540.