Misiunile salvatorilor sălăjeni în acest weekend

În ultimele trei zile, echipajele de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Porolissum” al județului Sălaj au desfășurat 59 de misiuni.

Majoritatea misiunilor au fost reprezentate de acordarea primului ajutor medical calificat de urgență și de transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave, respectiv 37 astfel de solicitări, gestionate de echipajele SMURD.

În acest weekend, salvatorii sălăjeni au intervenit pentru stingerea a 4 incendii dintre care 3 au fost reprezentate de arderi necontrolate de vegetație uscată înregistrate în mai multe localități sălăjene (Pericei, Șimleu Silvaniei și Gălășeni).

Sâmbătă seara, la ora 20.55, pompierii Gărzii Cehu Silvaniei au fost solicitați să intervină la un accident feroviar între o garnitură de tren și un autoturism, în localitatea Benesat. În accident a fost implicat un tren de călători care transporta 10 persoane, din fericire nici unul dintre călători nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Cele 4 persoane din autoturism care au fost găsite neîncarcerate și conștiente au fost evaluate medical la fața locului de către echipajele medicale, fără a fi necesar transportul acestora la spital.

Duminică după masă, pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Hida și a Punctului de Lucru Sânmihaiu Almașului au acționat pentru localizarea și lichidarea unui incendiu care s-a produs în localitatea Baica, unde o casă de locuit a fost cuprinsă de flăcări. A ars acoperișul casei și bunurile materiale din interior, însă în urma evenimentului nu au fost înregistrate victime.

Cauza probabilă de incendiu a fost jocul copiilor cu focul. Pe această cale dorim să atragem atenția părinților, bunicilor, să își supravegheze permanent copiii și să nu lase la îndemâna acestora surse de aprindere (chibrituri, brichete, etc).

De asemenea, în perioada sfârșitului de săptămână pompierii militari au efectuat controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, acțiuni de informare preventivă în teren și alte tipuri de misiuni în sprijinul comunității.

Nu uitați că puteți consulta platforma națională de pregătire în situații de urgență prin accesarea linkului https://fiipregatit.ro

Totodată, informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență găsiți și pe aplicația de mobil DSU, care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

Compartimentul Informare și Relații Publice