Zi plină de emoții pentru pompierii sălăjeni
Astăzi, 01.11.2023, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Porolissum” al județului Sălaj, s-a desfășurat ceremonia în cadrul căreia personalului care a promovat examenul de trecere în corpul ofițerilor i s-a acordat noile grade. Astfel, plutonier...
În weekend, salvatorii sălăjeni au participat la un număr de 70 de evenimente
În intervalul 27- 29.10.2023, pompierii militari sălăjeni au participat la un număr de 70 de evenimente. Situația acestora, se prezintă astfel: 54 de cazuri SMURD, care au constat în acordarea primului ajutor medical calificat și transportarea la spital a persoanelor...
Activități de informare și educare preventivă cu școlarii și preșcolarii
In cursul acestei săptămâni (23-27.10.2023), peste 900 de preşcolari și elevi ai unor instituții de învățământ din județul Sălaj au participat la activități de informare și educare preventivă desfășurate de pompierii militari sălăjeni. Copiii și cadrele didactice au...
Exercițiu în cazul producerii unui incendiu la o hală din localitatea Cehu Silvaniei
Pompierii militari sălăjeni au organizat și desfășurat miercuri, 25 octombrie a.c., un exerciţiu în domeniul situaţiilor de urgenţă, pentru antrenarea structurilor de management și intervenție în cazul producerii unui incendiu. Scenariul a presupus izbucnirea unui...
25 Octombrie – Ziua Armatei Române
An de an, în data de 25 octombrie, este sărbătorită Ziua Armatei României, simbol al păstrării independenţei şi suveranităţii naţionale. Această zi marchează eliberarea Transilvaniei de Nord de sub dominaţia horthystă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Cu...
În weekend, salvatorii sălăjeni au participat la un număr de 68 de evenimente
În intervalul 20-22.10.2023, pompierii militari sălăjeni au participat la un număr de 68 de evenimente. Situația acestora, se prezintă astfel: 46 de cazuri SMURD, care au constat în acordarea primului ajutor medical calificat și transportarea la spital a persoanelor...
Tehnică nouă de intervenție în dotarea pompierilor militari din cadrul ISU Sălaj
O autospecială de primă intervenție pentru lucrul cu apă de înaltă presiune și hidroperforare a intrat de curând în dotarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Porolissum” al județului Sălaj. Pentru gestionarea eficientă a situațiilor de urgență ce se pot...
Vrei să devii pompier? Te așteptăm în echipa noastră!
Începând de astăzi, 18 octombrie, până pe 5 noiembrie 2023, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum” al judeţului Sălaj recrutează candidaţi pentru concursul de admitere, sesiunea octombrie 2023 – februarie 2024, la Şcoala de Subofițeri de Pompieri și...
Măsuri de prevenire la coșurile de fum
Având în vedere că temperaturile sunt în scădere și mijloacele de încălzire încep să fie utilizate frecvent, vă recomandăm următoarele reguli şi măsuri de apărare împotriva incendiilor provocate de coșurile de fum: coşurile de fum vor fi obligatoriu verificate,...
Copiii în vizită la pompieri
Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Porolissum” al județului Sălaj a fost vizitat astăzi de o clasă de elevi din ciclul primar ai Școlii Gimnaziale “Gheorghe Lazăr” Zalău. Copiilor le-au fost prezentate autospecialele şi echipamentul de intervenţie al...
Viitorii pompieri, în practică la I.S.U Porolissum Sălaj
Șase elevi ai Şcolii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești au început astăzi primul lor stagiu de practică, în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Porolissum” al județului Sălaj. Elevii au fost repartizați la...
Sinteza de weekend a salvatorilor sălăjeni
În perioada 13-15.10.2023, efectivele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Porolissum” al județului Sălaj au intervenit la 78 de misiuni, dintre care: 55 de cazuri SMURD, care au constat în acordarea primului ajutor medical calificat și transportarea la spital...