Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Porolissum” al județului Sălaj a organizat și desfășurat astăzi, 27.02.2024, competiţia de minifotbal “Cupa Protecției Civile”- ediția 2024.
Acest concurs s-a desfășurat la o bază sportivă din municipiul Zalău, la care au fost înscrise 5 echipe reprezentative ale pompierilor sălăjeni și ale cadrelor în rezervă.
După disputarea partidelor în care fiecare echipă a dat dovadă de fair play, prima poziție le-a revenit echipei salvatorilor din cadrul Detașamentului Zalău, podiumul fiind completat în ordine de pompierii Secțiilor Șimleu Silvaniei și Jibou.
Felicitări tuturor participanților!
Compartimentul Informare şi Relaţii Publice