Căutarea unei persoane dispărute în râul Someş (zona balastierei Benesat)

Duminică , la ora 15.16, dispeceratul Isu-ambulanţă a fost anunţat prin apelul unic de urgenţă 112, despre dispariţia unei persoane care se afla la scăldat în râul Someş (zona balastierei din apropierea localităţii Benesat). La faţa locului au intervenit pompierii Gărzii Cehu Silvaniei şi ai Detaşamentului de pompieri Zalău care au demarat imediat căutările cu ajutorul bărcilor din dotare.
Căutările au încetat  duminică  seara, din nefericire, bărbatul de 40 de ani, nu a fost găsit. Căutările au fost reluate luni dimineaţă (20.08.2018) şi la faţa locului s-a deplasat în sprijin un echipaj de scafandri de la ISU Bihor.

Persoana dispărută în râul Someş duminică  a fost găsită decedată ,luni după masă, la aproximativ 1km în aval de locul unde a fost văzută ultima oară.
Mulţumim colegilor de la ISU Bihor pentru sprijinul acordat în operațiunile de căutare!