În perioada 01-03.09.2023, pompierii militari sălăjeni au gestionat un număr de 62 de misiuni care au constat în acțiuni de salvare a vieții și bunurilor materiale ale cetățenilor, precum și pentru protejarea mediului înconjurător, acordarea de prim ajutor, intervențiile în cazul accidentelor rutiere și asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.
Situația acestora, pe tipuri de intervenție, se prezintă astfel:
- 49 cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor medical calificat și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale deosebite;
- un incendiu de mică amploare s-a produs duminică după-amiază la o casă din localitatea Zimbor. Evenimentul s-a produs din neglijența unui bărbat (aproximativ 48 de ani) care a aprins focul în sobă cu benzină, fiind surprins de izbucnirea unei flăcări. El a suferit arsuri de gradul 1 și 2 la nivelul membrului superior drept, a fost preluat de către paramedicii SMURD, primind primul ajutor medical calificat, ulterior fiind transportat la UPU SMURD Zalău pentru îngrijiri de specialitate. În urma evenimentului, a ars parchetul din camera unde se afla soba.
Pentru prevenirea incendiilor provocate de mijloacele de încălzire, pompierii sălăjeni reamintesc cetățenilor următoarele reguli:
– nu aprindeți focul în sobe cu ajutorul lichidelor inflamabile precum benzină, gaz, ori alte substanțe periculoase;
– nu folosiţi alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia.
- 2 accidente rutiere, produse pe raza localităților Camăr și Sutoru,la care pompierii militari au acționat pentru acordarea primului ajutor medical calificat și asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor. În evenimentele rutiere nu au fost implicate și alte autoturisme, iar din cele 6 persoane evaluate medical, 4 persoane au necesitat transportul la spital.
- alte misiuni au constat în asigurarea măsurilor de prevenire împotriva incendiilor la manifestările sportive, controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență și acțiuni de informare preventivă în teren.
- alte tipuri de misiuni.
Nu uitați!
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
Compartimentul Informare şi Relaţii Publice