STOP INCENDIILOR DE VEGETAȚIE USCATĂ ȘI MIRIȘTE!

În ultimele 48 de ore, personalul din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Porolissum” al județului Sălaj a participat la un număr de 39 de intervenții care au cuprins: cazuri de asistență medicală de urgență a persoanelor cu probleme medicale, incendii, accidente și alte tipuri de misiuni.
4 incendii în 48 de ore
Numai în cursul zilei de luni, 25.10.2021, pompierii sălăjeni au fost solicitați să intervină la două incendii. Primul incendiu a fost anunțat în jurul prânzului și care s-a produs la o căpiță de plante furajere situată pe un teren din localitatea Hida. Pompierii din localitate au intervenit prompt și au lichidat incendiul, cauza probabilă a fost identificată ca fiind jocul copiilor cu focul .
Doar câteva ore mai târziu, pompierii au fost solicitați să intervină la un alt incendiu izbucnit la un lan de porumb în localitatea Leşmir. Până la sosirea forțelor de intervenție incendiul a fost stins de către localnici. Focul s-a manifestat pe aproximativ 0,2 ha ari pe care se aflau resturi vegetale și la un lan de porumb, însă pericolul era reprezentat de faptul că în apropierea incidentului se afla parcul de sonde petroliere.
Incendiile de vegetație au continuat și în ziua de marți, pompierii fiind solicitați să intervină la Derșida și la Șimleu Silvaniei.
Dorim să atragem atenția cetățenilor care execută activități de igienizare a terenurilor să manifeste o responsabilitate crescută în ceea ce privește respectarea măsurilor de prevenire a incendiilor, și le venim în întâmpinare cu următoarele recomandări. Prin urmare se interzice:
– utilizarea focului deschis în apropierea locuinţelor, depozitelor de furaje, recipientelor de stocare combustibili, alte construcții și obiecte care pot fi afectate de o ardere necontrolată;
– utilizarea focului deschis în zonele de agrement, cu excepţia locurilor special amenajate;
– folosirea focului deschis ca mijloc de igienizare a terenurilor agricole sau silvice;
– a se lăsa la îndemâna copiilor chibrituri, brichete sau alte surse de foc care prin joacă pot provoca incendii;
– arderea materialului de orice natură în condiții meteorologice de vânt;
– pe timpul arderii, lăsarea nesupravegheată a focului.
Recomandăm ca distanţele minime la care se poate face focul să fie la:
– 40 m faţă de locurile cu pericol de explozie (gaze, lichide combustibile etc.);
– 50 m faţă de materiale combustibile sau clădiri;
– 100 m faţă de lanuri şi depozite furajere;
– 200 m faţă de liziera pădurii.
De asemenea, arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc de la primărie şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, respectiv amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi, potrivit legislaţiei în vigoare se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei.