Pompierii sălăjeni au fost prezenți la datorie 24 de ore din 24 pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență, produse la nivel local.
La sfârșitul săptămânii trecute, salvatorii sălăjeni au gestionat un număr de 63 situații de urgență, care au constat în intervenții la inundații, pentru acordarea primului ajutor calificat, precum și la alte tipuri de misiuni.
Situația acestora, pe tipuri de intervenție, se prezintă astfel:
- 51 cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor medical calificat și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale deosebite;
- 7 intervenții la inundații, pe fondul manifestărilor meteorologice și hidrologice produse în data de 11.06.2023, la nivelul județului Salaj, pompierii sălăjeni au intervenit :
– în localitatea Zalău, pe strada Bujorilor,s-a intervenit pentru evacuarea apei dintr-o gospodărie;
– în localitatea Vârșolț , s-a intevenit împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență pentru decolmatarea rigolelor și evitarea producerii de inundații la gospodăriile populației , în mod special în zona DN 1 H;
– în localitatea Mirșid s-a intervenit la un incendiu izbucnit la un panou electric al unei case, ca urmare a lovirii unui fulger, din fericire nu au fost persoane rănite;
– în localitatea Pericei s-a intervenit la evacuarea apei din incinta si curtea unui operator economic , respectiv un atelier auto din localitatea Pericei, intervenția este în dinamică;
Pentru limitarea efectelor fenomenelor meteorologice au fost angrenate echipaje din cadrul Detașamentului Zalau și al Secției Șimleu Silvaniei cu 12 mijloace specifice pentru limitarea efectelor inundațiilor.
Ținând cont de faptul că pentru perioada următoare sunt prognozate perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, vă recomandăm să respectați următoarele măsuri de prevenire:
❗Curățați șanțurile și rigolele de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apei provenite din precipitații.
❗În cazul creșterii debitelor pe anumite cursuri de apă, nu încercați să le traversați prin apă și nu vă apropiați de malurile acestora.
❗Evitați adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi uşor dislocate, precum şi a imobilelor aflate în construcţie.
❗Sistați activităţile desfăşurate în teren deschis sau la înălţime.
❗Închideți toate ferestrele locuinţei şi altor categorii de construcţii.
❗Evitați atingerea stâlpilor sau firelor căzute la pământ.
Nu uitați!
Mai multe informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.