Istoric


REPERE ISTORICE PRIVIND ACTIVITATEA DE STINGERE A INCENDIILOR


Lupta împotriva incendiilor a fost, vreme îndelungată o sarcină doar a colectivităţilor umane, statele neavând preocupări în acest sens. Abia în epoca modernă, ca urmare a progresului general al societăţii, statele au conştientizat ncesitatea de a organiza paza contra incendiilor.


În judeţul Sălaj, înfiinţat abia la 1876, prin unificarea comitatelor Solnocul de Mijloc şi Crasna, primul regulament privind prevenirea şi stingerea incendiilor a fost alcătuit în anul 1885, modificat în anul 1890 şi intrat în vigoare la data de 1 octombrie a aceluiaşi an. Acest regulament stabileşte scopul pazei contra incendiilor. Comuna era datoare să verifice trimestrial toate clădirile, luând măsuri pe loc în caz de nerespectarea regulilor de prevenire a incendiilor. Regulamentul stabilea: curăţirea coşurilor, îndepărtarea obiectelor combustibile din podurile locuinţelor şi asigurarea apei necesare în fiecare comună etc.


Asociaţii ale pompierilor voluntari au fost organizate în localităţile mai mari ale comitatului: Zalău – 1894, Şimleu Silvaniei şi Jibou – 1901, apoi Cehu Silvaniei şi Tăşnad (localitatea aparţinea până în anul 1949 judeţului Sălaj).


Cu toate că în judeţul Sălaj a existat o preocupare permanentă privind paza contra incendiilor, s-au înregistrat (în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX) numeroase incendii, care au cauzat imense pagube materiale, consemnate în filele îngălbenite ale documentelor vremii. În majoritatea cazurilor, cauza incendiilor era “incendierea voită”. Astfel, în anul 1883, din 106 cazuri, 58 au fost provocate de incendiatori, 23 din neglijenţă şi 19 din cauze necunoscute. Cele mai multe incendii au fost în plasa Tăşnad (32) şi cele mai puţine în plăşile Cehu Silvaniei şi Jibou (căte 7) şi oraşul Zalău (3). Deşi valoarea obiectelor distruse se ridica la o sumă mare (17 371 florini), din situaţiile centralizate la nivelul administraţiei judeţene, nu reiese faptul că localităţile au luat măsuri hotărâtoare. Cu ocazia incendiilor au fost arse 57 de case, 27 anexe gospodăreşti, o moară, pierind în flăcări foarte mari cantităţi de cereale şi furaje. Mai amintim incendiul din localitatea Naimon – unde au ars 5 gospodării şi un alt incendiu în localitatea Mălădia, când au ars 10 gospodării şi biserica greco-catolică.


Autorităţile vremii au făcut totul pentru prevenirea şi stingerea incendiilor, dar majoritatea comunelor nu au respectat dispoziţiile date. Dintre plăşile comitatului, doar plasa Crasna era asigurată mai bine cu paznici şi utilaje contra incendiilor. În cele 12 sate unde au avut loc incendii existau 40 de paznici şi 24 pompe de incendiu.


După Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, s-a pus tot mai mare accent pe problema prevenirii şi stingerii incendiilor. Aceasta cu atât mai mult cu cât buletinele de evenimente redactate de către Compania de Jandarmi a judeţului consemnau aproape zilnic câte un incendiu.


În fondurile deţinute de Direcţia Judeţeană Sălaj a Arhivelor Naţionale există date privind organizarea pompierilor în judeţul Sălaj, imediat după Unire. Reţine atenţia un raport al Primăriei oraşului Şimleu Silvaniei, din 24 martie 1922, înaintat Direcţiei Statisticii şi Studiilor din Cluj, în care se arăta: “Serviciul de pompieri din oraşul Şimleu Silvaniei este în lucrări de organizare. În prezent serviciul se execută de un şef comandant, un subcomandant, un ofiţer, un magazioner, un maşinist, un stegar… Total sunt 45 de oameni, cari toţi sunt voluntari civili şi nu primesc nici un fel de salariu…”


Primarul oraşului Zalău înainta, la 11 noiembrie 1926, un memoriu Direcţiei Comunale din cadrul Ministerului de Interne: “în ziua de 9 octombrie 1926, izbucnind un incendiu puternic în oraşul nostru, singura moară cu cilindru ce o avem a ars complet… În acest incendiu am constatat lipsa de organizare a pompierilor voluntari din localitate atât din punct de vedere a maşinilor, cât şi din punct de vedere al ordinii… Văzând că corpul voluntari nu corespunde menirii sale, în primul rând vă rog să binevoiţi a permite organizarea pompierilor în mod obligatoriu şi anume toţi oamenii sănătoşi de la vârsta de 24 ani până la 35 de ani să fie obligaţi a lua parte la cursurile ce se vor ţine în acest scop şi în caz de incendiu să se prezinte la stingerea focului”. Dintr-un alt document, constatăm că evaluarea mijloacelor de stingere a incendiilor şi care se aflau în dotarea Corporaţiei Pompierilor Voluntari din Zalău se ridica la suma de 249.490 lei.


În anul 1933 a luat fiinţă, pe întreg teritoriul ţării, Apărarea Pasivă, având ca scop luarea tuturor măsurilor pentru organizarea teritoriului României “contra atacurilor aeriene”. Prin regulament, atât pompierilor militari cât şi celor civili le reveneau sarcini multiple.


În cursul anului 1936 este promulgată Legea pentru organizarea pompierilor, prin care se stabilea cadrul juridic adecvat desfăşurării activităţii pompierilor. Prin lege, prvenirea şi stingerea incendiilor, precum şi executarea măsurilor impuse pompierilor prin Regulamentul Apărării Pasive au fost încredinţate, pe tot cuprinsul ţării, Corpului de Pompieri Militari.


Grupul 6 Cluj al Corpului de Pompieri Militari, prin adresa nr. 181 din 29 iulie 1937, trimisă Prefecturii judeţului Sălaj, solicita găsirea mijloacelor necesare pentru înfiinţarea în oraşul Zalău a unei formaţii de pompieri militari.


La 12 aprilie 1938, Prefectura judeţului Sălaj făcea “un apel călduros” de a se organiza în fiecare plasă un serviciu de pompieri. Se solicita sprijinul fiecărei comune, în funcţie de situaţia lor financiară, la înjghebarea acestui serviciu de pompieri. Ideea organizării serviciilor de pompieri, la nivelul fiecărei plase a judeţului, nu a prins contur, deoarece majoritatea primarilor şi notarilor localităţilor nu au fost de acord.


Secţia Pompierilor Militari Zalău a luat fiinţă la 2 februarie 1940, potrivit ordinului Ministerului de Interne nr. 39.139 din 4 ianuarie 1940.

După război se va încerca revenirea la starea de lucruri antebelică. Dar regimul comunist, instalat, treptat, după 1945, a dus la o nouă organizare nu numai a ţării (judeţul Sălaj a fost desfiinţat în 1949 şi reînfiinţat în 1968) ci şi a Corpului Pompierilor. S-au încadrat cu efective subunităţile din Ardealul de Nord, revenit în graniţele naţionale în martie 1945. S-a trecut în subordinea Ministerului de Interne, iar Comandamentul Corpului de Pompierilor Militari a redevenit Inspectoratul General al Pompierilor. S-au înfiinţat companii de pompieri în fiecare reşedinţă de judeţ (1968).


În Decembrie 1989, pompierii erau o instituţie de sine stătătoare, în cadrul Ministerului de Interne, cu o activitate pusă pe temeinice baze legale. Revoluţia din decembrie 1989 a detrminat schimbări importante, mai ales în privinţa cadrului juridic specific. S-a început cu Legea nr. 40/1990 de organizare a Ministerului de Interne, ajungându-se la Legea privind organizarea şi funcţionarea Corpului Pompierilor Militari (16 octombrie 1996) şi Legea nr. 212/1997 care aprobă Ordonanţa nr. 60/1997 referitoare la apărarea împotriva incendiilor pe teritoriul României. Prin aceste legi “prevenirea şi stingerea incendiilor, limitarea efectelor dezastrelor, intervenţia la catastrofe, calamităţi, accidente, explozii, avarii, pentru asistenţă medicală” sunt puse pe baze moderne şi cristalizate din punct de vedere conceptual.


Desprinzându-se din Grupul 6 Cluj, la data de 1 octombrie 1968 se înfiinţează Grupul de Pompieri al judeţului Sălaj.


Unitatea primeşte, la 26 octombrie 1996 numele de Grupul de pompieri “Porolissum” al judeţului Sălaj şi, totodată, primeşte Drapelul de luptă, iar din 2005 prin unificarea cu Inspectoratul de Protecţie Civilă Sălaj, ia fiinţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Porolissum” al judeţului Sălaj.





      
Apel unic de
urgenta - 11


M.A.I


I.G.S.U.


Politia Salaj


I.G.P.


I.G.J


I.J.J

_____________________
0800.806.806
linie telefonica
gratuita a Directiei
Generale Anticoruptie