5 ani de SMURD în Sălaj


5 ANI DE EXISTENŢĂ SMURD ÎN JUDEŢUL SĂLAJ

Astăzi, 16 decembrie 2016, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Porolissum celebrează 5 ani de activitate a Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (S.M.U.R.D.) în judeţul Sălaj.

16 decembrie 2011 a fost un moment de răscruce instituţional, a fost data la care pompierilor li se încredinţau şi misiunile de acordare a primului ajutor calificat prin înzestrarea unităţii noastre cu 4 ambulanţe B2, la Zalău, Şimleu Silvaniei, Nuşfalău şi Ileanda. Succesul misiunilor noastre a fost asigurat şi de buna colaborare al structurilor serviciului integrat de medicină de urgenţă prespitalicească - Unitatea de primiri urgenţe a Spitalului Judeţean Zalău, şi a Serviciului de Ambulanţă Sălaj.

În primul an de la operationalizare echipajele SMURD au efectuat un număr de 1259 interventii, acestea urmând un trend ascendent, în anul 2013- 1976 de intervenţii, 2014- 2088, 2015 – 2286, iar în anul 2016 – 2348 intervenţii, indicatori care arată că acest seviciu creat pentru a veni in sprijinul semenilor noştri este util în judeţul nostru, totodată primind şi încrederea populaţiei în lupta pentru viaţă. În anul 2016 repartiţia intervenţiilor pe cele 4 ambulanţe SMURD este următoarea: Zalău (1181), Şimleu (425), Nuşfalău (382) şi Ileanda (360).

Pregătirea de specialitate în acordarea primului ajutor calificat a paramedicilor judeţului nostru se desfăşoară prin parcurgerea tematicii de specialitate organizată pe două module, în centrele de pregătire ale Ministerul Afacerilor Interne de la Oradea şi Târgu Mureş. Primul modul asigură însuşirea cunoştinţelor şi punerea în practică a protocoalelor a primului ajutor medical calificat, descarcerare şi operaţiuni de salvare. Al doilea modul care a demarat în luna octombrie 2015 asigură extinderea competenţelor primului modul pentru acces venos periferic şi protezarea minim invazivă a căilor aeriene. Numărul de misiuni (2348)de acordare a primului ajutor calificat reflectă numărul de pacienţi aflaţi în dificultate şi care au fost asistaţi medical , adulţi şi copii.

După cinci ani de existenţă a acestui serviciu putem afirma că experienţa profesională a paramedicilor se cuantifică, în unele cazuri, şi la peste 1000 de intervenţii/om.

Cazuistica misiunilor la care au participat echipajele SMURD a fost vastă: traumatismele şi politraumatisme prin accidente rutiere, cădere, plăgi, fracturi, contuzii, diverse afecţiuni medicale , persoane căzute în stradă, intoxicaţii cu alcool sau monoxid de carbon, bolnavi cu afecţiuni psihice.

În multe dintre cazuri echipajele SMURD au colaborat cu ambulanţa, echipajele pentru descarcerare şi au asistat la incendii unde era pericolul intoxicării cu fum atât a salvatorilor cât şi al celor salvaţi.

În concluzie, putem afirma cu certitudine că echipajele SMURD au intervenit la misiunile pentru care au fost pregătite venind în întâmpinarea semenilor aflaţi în nevoia de a primi primul ajutor medical calificat.


      
Apel unic de
urgenta - 11


M.A.I


I.G.S.U.


Politia Salaj


I.G.P.


I.G.J


I.J.J

_____________________
0800.806.806
linie telefonica
gratuita a Directiei
Generale Anticoruptie